Din seria „Profesori extraordinari pentru România” cu Stela Toma Bozero

Campania „Profesori extraordinari pentru România” își dorește să vă prezinte acei profesori care au har, sunt curajoși, se implică dincolo de ce le cere fișa postului, fac altfel lucrurile reușind cu adevărat să își lase amprenta în viața elevilor lor.

Contribuie acum

Despre Stela Toma Bozero

Doamna profesoară Stela Toma Bozero este un model de dascal atât din punct de vedere uman cât și profesional. A format zeci de generații de elevi care o poartă în gând și în suflet. Nu doar le-a insuflat drag de limba și literatura română elevilor ei ci a făcut multe activități extrașcolare cu clasele la care a fost dirigintă: spectacole de teatru, concerte de Crăciun, i-a învățat despre viața și i-a primit cu drag în casa ei. Mulți dintre elevii dânsei o țin minte ca pe un model de eleganță (și vestimentară și comportamentală și sufletească) și ca pe un profesor foarte uman care a pus multă pasiune în tot ceea ce a făcut.

𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑖 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑧𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖 𝑑𝑎𝑠𝑐𝑎̆𝑙?

STB: Relevând de la bun început că sunt, de vreo câțiva ani, profesor (de limba și literatura română și franceză) pensionar, răspunsurile mele ar putea părea, poate desuete mult mai tinerilor ,,confrați” de la catedră. Dar eu nu am încetat ,,să ard” profesional, să fiu racordată la tot ce se întâmplă, la noile manuale, strategii, metode, legi, provocări pe care școala românească le pune în fața profesorilor și elevilor, anual! Fizic nu mai sunt în școală (decât in vizite), spiritual îi voi aparține… până la capăt… Revenind la întrebare, sunt rezultatul unui alt sistem de învățământ ce a aparținut unei epoci a secolului XX, depășită cu sacrificii, doar printr-o revolutie.

Am fost absolventa Liceului Teoretic din Petroșani, ce avea la timpul acela doar patru clase paralele ,cu elevi selecționați în urma unui examen de absolvire (scris ,oral) a clasei a-VIII-a și a unuia de admitere la liceu (au fost cam 5-6 elevi pe un loc). La un asemenea nivel de selecție al elevilor, și cadrele didactice și pretențiile profesionale emise au fost pe măsură. Am avut șansa unor profesori ,,dăruiți” meseriei, foarte bine pregătiți profesional, exigenți, ce nu făceau rabat de la cerințele lor în calitatea pregătirii noastre și nici atitudinii noastre disciplinare! Nu am fost generația care să știe (din ,,prima”) ce va face cu viața ei. Nu știam ce drum să alegem, ce ni s-ar potrivi, cât de mare și diversă e lumea aceasta! Unii eram buni și foarte buni la toate materiile, ne intuiam vocația, drumul potrivit pentru noi. Nu aveam mentori în această direcție și ni se părea foarte greu să luăm o decizie în acest sens. Nu-ți rămânea decât să te atașezi spiritual de un profesor care te inspira și, evident, de a cărui materie te simțeai mai apropiat. Îmi plăcea mult geografia, adoram profesoara (excelentă – profesional, creativă în inedite metode de a ne preda, exigentă și empatică în același timp).

M-am pregătit intens, așadar, (avand și exemplul- discret al tatălui meu, foarte pasionat de geografie, cu multe cărți de specialitate ajutătoare) și am susținut examenul de admitere la Facultate de Geografie unde am fost respinsă cu o medie peste 9. Dirigintele, profesor de limba română, mi-a spus : ,,Indiferent ce vei face, tu tot profesoară de limba română vei fi!” A fost providențial. Toamna, după o vară de pregatire (singură, în grădină) am susținut examenul de admitere la Facultatea de Filologie (unde au mai rămas puține locuri (concurența era de 16 candidați pe un loc!) unde am intrat printre primii. Pot spune că, de fapt, filologia m-a ales pe mine, că acesta a fost destinul meu care a devenit un mod de a exista, atât de mult m-am dedicat ei (și familiei, în egală măsură!)

𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒, 𝑐𝑒 𝑖-𝑎𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒? 𝐶𝑢𝑚 𝑡𝑒-𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒?

STB: I-aș spune că mi-ar plăcea să- iau de mână și să-l duc înapoi în timpul meu spre a-i arăta lucruri frumoase, simple de care mă bucuram, cu care mă jucam; că nu eram pretențioși, știam să ne bucurăm de orice lucru mărunt să inventăm jocuri, să ne bucurăm unii de alții. Și mi-ar plăcea să-i spun despre fetița sociabilă, energică, uneori încăpățânată, receptivă, serioasă, ambițioasă, foarte creativă, uneori curioasă, pedantă, devotată prietenilor,

un ,,suflet însorit” cum am fost eu în copilăria mea. Cred că am deveni buni prieteni, ne-am plimba prinși de mână, ne-am juca prin iarbă, am confectiona origami, am mânca înghețată, castane coapte, sau am desena…

𝐶𝑢𝑚 𝑎𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎 𝑖𝑑𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑖𝑛𝑒?

STB: Am fost profesor la catedră, director adj (10 ani) al unui Colegiu, într-un alt sistem de învățământ! Că acesta a fost mai bun sau mai puțin față de cel actual- numai timpul, calitatea viitoarei societăți o vor decide! Cert este că s-a învățat mult mai mult decât acum (dar și în exces, informații redundante care n-au fost utile în viață!). Cred ca realității pe care o trăim i se ,,impune” și o școală (nouă) pe măsura așteptărilor, o scoala veselă, plăcută cu mobilier adaptat vârstei, clase, laboratoare, săli de sport primitoare. Școala nu e nici o ,,armată” cu soldați obedienți (elevii) nici teatru, având în rol principal- profesorul și elevii- spectatori! Profesorul e și el om, trebuie să fie uman; are o viață cu bucurii, vise, frustrări. Încet, încet ele trebuie împărtășite elevilor spre a-l cunoaște! Lucrurile afective coagulează o legătură. Marea țintă a educației ar

trebui să fie angajamentul social, fără de care egoismul, individualismul, controlul asupra celorlalți sporește. Elevii trebuie antrenați în acțiuni de voluntariat, în proiecte școlare și sociale pentru că emoția lor să capete structură și să se simtă utili și că evoluează. Sistemul nostru de învățământ ar trebui să ofere elevilor libertatea explorării unor domenii variate pentru posibilitatea ,,întâlnirii” cu domeniul care, chiar, i se potrivește pentru a performa. Să poată avea libertatea de a-și alege materiile preferate, opționale de studiu, cu mai multe ore (dar, și cu obligativitatea celor de bază!). Indiferent de programă, ora trebuie să conțină dezbateri si strategii participative, metode diversificate – aplicate nivelului și interesului clasei. Profesorul trebuie ,,eliberat” de corvoada muncii birocratice cu nenumărate hârtii, ședințe, consfătuiri interminabile, ore ,,deschise” etc.

La școală trebuie să vii cu placere și să o iubești! Școala, prin tot ce are ea, trebuie să te ajute să te descoperi, să-ți modeleze aspirațiile, determinarea, să-ți susțină visul!

𝐶𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐𝑖 „𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙” 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑗𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑎𝑟?

STB: Se spune că ,,profesorul mediocru vorbește, cel bun explică, cel foarte bun demonstrează, iar cel eminent… inspiră”! Cu siguranță că am fost ,,din toate” în diferitele etape ale existenței mele profesionale. Mi-am ales profesia în deplină cunoștință de cauză, crezând în noblețea finalității ei. Am crezut în forțele mele,în ,,misiunea” mea, am încercat să fiu la curent cu tot ce apărea nou în domeniul meu, să mă perfectionez continuu. Știind că nu toate clasele sunt la fel, a trebuit să-mi diversific metodele, strategiile și n-am ezitat să le schimb, sau ameliorez când simțeam că nu sunt cele mai inspirate.

Niciodată nu țineam la fel aceeași lecție la două clase. Fiecăreia îi aduceam, în predare, ceva specific profilului clasei. Am încercat prin orice mijloace să evit șabloanele, monotonia care ,,ucideau” spiritul viu al orei. Am încercat (și cred că reusit) să-mi mențin spiritul tânăr! Relațiile noastre ,,de familie” (pentru că eram o ,,familie”) se coagulau și-n situații deloc protocolare: vizite în grup la mine acasă, la colindat, la teatru, la film, la filarmonică, dar și la o prăjitură sau ceai în clasă, ori, după ore, la o cofetărie. Cunoștințele oferite elevilor mei, permanentele dialoguri incitante pe temele tratate, concursurile pe teme literare, studiile de caz, dezbaterea proceselor literare, excursiile cu tematică literară, desele și neuitatele spectacole, toate au avut menirea de a îmbogăți mintea și sufletul lor.

M-am străduit tot timpul să îmi inspir elevii, să le placă orele, să fundamentez cu ei o relație solidă, profesional și uman! Cât am reușit să fac, numai Dumnezeu știe, dar realizarile lor în viața profesională ( si familială) pe care le urmaresc cu mare interes si plăcere, re-întâlnirile la școală, pe stradă, sau telefoanele lor din țară, ori din lumea largă îmi certifică utilitatea tuturor eforturilor depuse cu pasiune și dăruire! E ceva din… mitul lui Pygmalion și Galateea ! E puțin, e mult?

𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑜𝑐𝑎̆𝑟𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑖𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝑗𝑜𝑏-𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑙𝑒 𝑔𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑒𝑧𝑖?

STB: Cea mai mare provocare profesională cu care m-am confruntat a fost chiar la începutul carierei mele de profesor. Am fost repartizată la Liceul Maghiar din Satu Mare, un oraș care nu-mi spunea nimic, care era departe de orașul meu natal și eram deznădăjduită! Așa a început o nouă etapă a vieții fără a știi limba maghiară, departe de casă. Elevii nu cunoșteau sau cunoșteau puțin limba română dar din dorința de a-i învăța, m-am apucat să învăț singură limba maghiară și am reușit în trei luni să conversez la un nivel peste medie atât cu elevii cât și cu colegii mei. Asta, cred că i-a motivat să învețe aplicat, cu respect limba română și să aibă respect și dragoste pentru profesoara lor de limba română. Aceasta a fost cea mai mare provocare profesională a mea căreia ,,i-am raspuns”! Restul – nu le consider provocări, ci, poate, mici ,,hopuri” peste care ești obligat să treci!

𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑙 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑖𝑒𝑟𝑎 𝑡𝑎 𝑠𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑖 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑑𝑒𝑝𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠̦𝑡𝑖?

STB: După 18 ani de muncă și rezultate foarte frumoase la Liceul Maghiar (actual Kolcsey) am simțit nevoia de a face performanță la nivel superior cu elevii! Așadar, după revolutie, m-am transferat la Liceul de Filologie-Istorie actualmente Colegiul Național ,,Doamna Stanca”! Momentul dificil a fost cel ,,al ruperii” de primul loc de muncă și al alegerii unei alte unități de învățământ. Nu știam dacă, ceea ce fac e bine, nu știam dacă mă voi acomoda în noul liceu dar ,,Stanca” a devenit noul meu ,, domiciliu” până la pensionare. Au fost și bucurii și neîmpliniri și suișuri și coborâșuri și ,,agonie ” și,,extaz “! Le-am trăit intens pe toate!

Dovada, rezultatele foarte bune ale elevilor mei din care 72 sunt profesori de limba română, activitatea mea din 1992 ca președintă a SSF, filiala Satu Mare, răspunderea solicitantă de coordonator al Centrului de Excelență pe județ a elevilor la limba română, numeroasele diplome de excelență, diploma ,,Gh Lazăr” cl I a Ministerului Educației, sutele de premii la olimpiadele județene și cele 72 premii I, II ,III, premii speciale și mențiuni la faza națională a olimpiadei, un premiu I la faza internațională din Ucraina (1995) etc. Cu astfel de rezultate, momentele critice s-au ,,evaporat” și a rămas bucuria liniștită a datoriei împlinite.

𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑟𝑒𝑎/𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑡̦𝑖 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑖 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒/𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣𝑎𝑡̦𝑖𝑒?

STB: Nu am putut crea ceva nou, apelând la o reușită ce a trecut. ,,M-am inventat ” de fiecare dată pe mine însămi de cate ori aveam nevoie de o nouă inspirație pentru alți elevi. Am luat totul ca și când atunci eram în fața primei provocări profesionale și creativitatea mea trebuia ,,pusă în priză”! Și, în final, toate întâmplările au devenit motive de frumoasă aducere aminte.

𝑇𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑝𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑐𝑢 𝑛𝑜𝑖 𝑢𝑛 𝑣𝑖𝑠 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡̦𝑖 𝑙-𝑎𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑡 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖.

STB: Ca un dat al sorții și un ,,blestem ” benefic, lectura e o aspirație constant- necesară, încă din copilărie și, în consecință -ceva împlinit! Cartea, pentru mine, e un otium, nu un lux, nu agrement, ci o necesitate vitală! Având în vedere faptul că, până la absolvirea liceului, am urmat și școala de muzică (pian), canto și balet, este explicabilă propensiunea mea spre arte, spre tot ce include frumosul, esteticul, apollinicul. În muzica clasică sau modernă de bună calitate, pictură, dans, teatru, film găsesc evadarea dintr-o situație eternă, ori într-o zi în care mi-am pierdut ,,busola”! Ele îmi refac dimensiunile mele ontice. Dacă nu aș fi urmat drumul profesiei mele în viața, mi-ar fi plăcut să fiu balerină. Aș fi avut șansa pentru că mă pregăteam – particular cu o grupă de alte eleve talentate – cu o fostă mare balerină română de la vârsta de 3 ani. Dar la 14 ani am fost supusă unor analize și investigații amănunțit medicale în vederea susținerii examenului de admitere la Liceul de coregrafie din Cluj dar am fost respinsă medical, pentru un ,,suflu sistolic” depistat la inimă. Așa s-a stins un vis.

Am descoperit în paralel muzica, pianul, bucuria oferită spectatorilor de o voce bună și, în consecință, a doua plăcere ,,vinovată” e aceea de a fi devenit și un dirijor de orchestră simfonică (dirijor al corului eram din liceu inclusiv al corului Colegiului Național ,,Doamna Stanca”). Destinul, circumstanțele mi-au ,,deturnat” drumul așa că azi apreciez muzica și baletul doar ca spectator.

𝐴𝑖 𝑣𝑟𝑒𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑠𝑎𝑢/𝑠̦𝑖 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑡𝑡𝑜 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑒 𝑔ℎ𝑖𝑑𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆?

STB: Învățătorul meu, Dumitru Constantinescu, om de aleasă valoare morală și intelectuală care mi-a inoculat cultul și disciplina gândirii și a muncii responsabile și respectul sacru pentru carte. Ulterior, înainte de a încheia ciclul primar a fost arestat pe motive politice, alături de nume mari, ,,colegi” de pușcărie (Țuțea, Steinhardt, V Voiculescu, Anania și câte alte mari valori). Sunt fericită că am avut o dată șansa să-l văd peste aniși, apoi, să port cu el o corespondență ce m-a onorat!

Un alt om ce m-a inspirat prin rigoarea expozeului, consistentă pregătire profesională și investitură intelectuală a fost dirigintele meu din liceu, profesor de limba română, critic și apreciat eseist literar, I Munteanu. De asemenea profesorul universitar dr. Z.Macovei profesorul de literatura română din facultate care a marcat definitiv formarea mea profesională și spirituală prin autocontrol, respect pentru valorile reale, primatul lecturii critice și al esteticului, dar, mai ales ,,,coexistența libertăților”.

Mottoul preferat, invariabil, adus la cunoștința elevilor mei la fiecare început de an sunt cuvintele lui Napoleon: ,,Celor pe care îi prețuiesc și iubesc le fac dovada intransigenței mele”. În loc de epilog: Luminile se sting, profesorul își șterge ochelarii, își pregătește cărțile pentru a doua zi. Își trăiește clipa de odihnă pregătindu-se pentru orele de odihnă de ziua următoare. Magia cuvântului trebuie din nou materializată, turnată în forme cu tact și finețe de artizan. El, profesorul, trebuie să țină trează cumpăna între meșteșug și artă. Căci a fi profesor nu e o meserie, e o VOCAȚIE! Asta am avut eu șansa să trăiesc!

Campania „Profesori excepționali pentru România” își dorește să vă prezinte oamenii care reușesc cu adevărat să își lase amprenta în viața elevilor lor și să schimbe în bine educația din România.

Dacă cunoști un astfel de om căruia ai vrea să-i mulțumești și să-l faci cunoscut altora, nu ezita să ne trimiți recomandarea ta, vrem să-i mulțumim și noi pentru tot ceea ce face!

Citește mai multe interviuri cu „Profesori Extraordinari pentru România”!

Descoperă profesori!