Din seria „Profesori extraordinari pentru România” cu Alexandru Stermin

Din seria „Profesori extraordinari pentru România” cu Alexandru Stermin

Campania „Profesori extraordinari pentru România” își dorește să vă prezinte acei profesori care au har, sunt curajoși, se implică dincolo de ce le cere fișa postului, fac altfel lucrurile reușind cu adevărat să își lase amprenta în viața elevilor lor.

Contribuie acum

Despre Alexandru Stermin

Alexandru Stermin sau Sandu Stermin, cum îi spun prietenii. Acesta este lector la Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” unde predă cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. Sandu este absolvent de studii de filosofie, biologie și psihologie în cadrul aceleiași universități și explorator, iubitor de natura și autor a 3 cărți: „Călătorie în jurul omului”, „Jurnalul unui ornitolog” și „Căzuți din junglă-poveștile unui explorator”. Este și unul din cei 3 ambasadori onorifici al campaniei Școala în natură (Scoala in natura- campania de promovare a educatiei in aer liber) prin care promovăm educația outdoor.

Pentru că este unul dintre cei mai iubiți profesori din cadrul UBB, vrem să îi mulțumim și să vi-l prezentăm și vouă în cadrul campaniei “Profesori extraordinari pentru România” să vă inspire și să vă redea speranța că în România, în ciuda sistemului educațional deficitar, avem profesori extraordinari.

Sandu Stermin este un exemplu de dascăl extraordinar pentru că, dincolo de calitățile profesionale, este un om curios, un om cu mirări, cu dileme, cu întrebări, foarte departe de modelul de universitar autosuficient. Iubește oamenii, este generos și are o minte enciclopedică și iscoditoare.

𝐶𝑎̂𝑛𝑑 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑖 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑧𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑎 𝑑𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖 𝑑𝑎𝑠𝑐𝑎̆𝑙?

AS: Nu cred ca am luat eu decizia, m-a luat ea pe mine. Asta s-a întâmplat foarte devreme, pe când eram copil și împărtășeam cu prietenii mei fascinația lumii pe care o descopeream. Am crescut și am înțeles că sunt pe lume situații în care împarți din ce ai și ce ești cu cei din jur, și ceea ce împarți nu se împuținează ci crește.

Asta fac eu, ca dascăl, împart cu lumea pasiunea pentru tot ce-i viu. În același timp am înțeles că viața nu-i doar despre bucurie și entuziasm, viața are continentele ei reci și întunecate, pe care mergând uneori însoțiți, le traversăm, le trăim și le acceptăm mai bine. Cred ca și asta ține de a fi dascăl, a învăța și despre umbrele lumii, împreună cu cei din jur.

𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑟 𝑓𝑖 𝑠𝑎̆-𝑖 𝑝𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑡𝑖𝑛𝑒, 𝑐𝑒 𝑖-𝑎𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒? 𝐶𝑢𝑚 𝑡𝑒-𝑎𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑟𝑖𝑒?

AS: Sunt un căutător, trăiesc din mirare și curiozitate. Caut multe lucruri, unele închipuite, altele de neînchipuit. Ce este important să știe, este faptul că sunt un căutător bucuros să împart aventura căutării mele cu cei care vor să mă însoțească.

𝐶𝑢𝑚 𝑎𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎 𝑖𝑑𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑖𝑛𝑒?

AS: Întrebarea asta mă tulbură mereu. Îmi vine să oftez, trist și dezamăgit, nu pentru că un ideal n-are cum să fie atins, în înălțimile și complexitatea lui, ci pentru că, în mintea mea, școala ideală este de un firesc inefabil: „o grădină cu oameni”. Răspunzând la întrebare, apare o altă întrebare, cea din cauza căreia oftez: „Ce ne oprește să facem o școală ideală?”

𝐶𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑑𝑒𝑟𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑎𝑐𝑖 „𝑎𝑙𝑡𝑓𝑒𝑙” 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑚𝑎𝑗𝑜𝑟𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑢𝑛 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑜𝑟 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑎𝑟?

AS: Merg la psihoterapie și fac sport. Simt cum sportul și psihoterapia mă ajută în aventura vieții de dascăl și a vieții de om. Frumusețea, sănătatea și reziliența unei păduri este dată de diversitatea ei. Nu-s doi copaci identici, fiecare e în felul lui și are rolul său în pădure. Așa cred ca este și cu dascălii, nu-s doi la fel, și tocmai aceste diferențe, care ne separă, dacă vin din noi și sunt puse în act autentic, ne aduc împreună. Asta cred că fac eu, mă străduiesc să fiu autentic și mă lupt, vorba lui Gabriel Liiceanu, să nu rămân „încremenit în proiect”.

𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑣𝑜𝑐𝑎̆𝑟𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑙𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑖𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝑗𝑜𝑏-𝑢𝑙 𝑡𝑎̆𝑢 𝑠̦𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑙𝑒 𝑔𝑒𝑠𝑡𝑖𝑜𝑛𝑒𝑧𝑖?

AS: Poate că cea mai mare provocare este să îi fac pe studenți să se simtă la orele mele în largul lor. Eu văd largul acesta, al nostru, ca pe un interval. La un capăt al lui stă idealul devenirii noastre, gândul că în fiecare dintre noi lumea se încarcă, conștiința că, așa cum spunea Noica „până la proba contrarie, orice om are o sămânță de geniu”. În același timp, celălalt interval al largului nostru este cel al fragilității noastre, al realității că într-o clipă putem să nu mai fim – murim. Murim ca mâine și trăim de parcă a fost ieri. Asta îmi este cel mai greu, să îi fac să se simtă în largul lor. Ca să gestionez lucrurile, le aduc aminte că putem face lumea mai bună, mai liberă și mai frumoasă, așa, muritori cum suntem.

𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑙 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑖𝑒𝑟𝑎 𝑡𝑎 𝑠𝑖 𝑐𝑢𝑚 𝑎𝑖 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑠𝑎̆-𝑙 𝑑𝑒𝑝𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠̦𝑡𝑖?

AS: Confruntarea cu ura celor din jur. Încerc să le amintesc că murim și ce sens are să urăști pe cineva care, oricum, moare.

𝐶𝑎𝑟𝑒 𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎𝑟𝑒𝑎/𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑡̦𝑖 𝑎𝑚𝑖𝑛𝑡𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑐𝑢 𝑑𝑟𝑎𝑔 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑖 𝑛𝑒𝑣𝑜𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒/𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣𝑎𝑡̦𝑖𝑒?

AS: Întâmplările fericite și reușitele mă inspiră mai puțin, ele mă ajută, în schimb, să-mi confirm că ce fac, fac destul de bine. Mă ajută atunci când mă confrunt cu sindromul impostorului ori atunci când mă găsesc în fața unui proiect nou, nesigur și speriat. Îmi aduc aminte momentul în care m-au aplaudat studenții la finalul unui curs – lucru neobișnuit, dar venit când nici nu se puteam mai bine căci, înainte să se termine cursul, aveam în minte gândul că am ținut un curs tare frumos și reacția lor mi-a confirmat și înmulțit satisfacția.

E nespusă bucuria pe care o am când la finalul unei aventuri prin natură, copiii cu care am fost mă îmbrățișează. Mă inspiră, în schimb, amintirea momentelor în care m-am conectat cu cei din jur, când ne-am întâlnit sufletește într-o mare tristețe ori mare bucurie, sau ne-am regăsit într-un gând, valoare sau ideal. Momentele acestea mă inspiră.

𝑇𝑒 𝑟𝑜𝑔 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑝𝑎̆𝑟𝑡𝑎̆𝑠̦𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑐𝑢 𝑛𝑜𝑖 𝑢𝑛 𝑣𝑖𝑠 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡̦𝑖 𝑙-𝑎𝑖 𝑖̂𝑚𝑝𝑙𝑖𝑛𝑖𝑡 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖.

AS: Când eram student visul meu cel mare era să ajung să predau la Facultatea de Biologie și Geologie. E un vis împlinit. Acum visul la care aspir e sa ajung un dascăl bun, să îmi țin cursurile, să îmi scriu cărțile și să văd lumea.

𝐴𝑖 𝑣𝑟𝑒𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑑𝑒𝑙 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑠𝑎𝑢/𝑠̦𝑖 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑡𝑡𝑜 𝑑𝑢𝑝𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡𝑒 𝑔ℎ𝑖𝑑𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆?

AS: Da, am, pentru că sportul și psihoterapia nu m-ar ajuta dacă nu ar fi modele. O să îi pomenesc doar pe câțiva dintre cei care nu mai sunt, pe care i-am cunoscut prin ce au lăsat pe lume. Cei de a căror prezență am privilegiul să mă bucur nu-i amintesc, se regăsesc, evident, în ce sunt, ce gândesc și cum scriu. Mă inspiră genialitate, spiritul de observație și rigoarea minții lui Darwin. Felul în care a văzut și a făcut lumea, Brâncuși. Nu pot și nu vreau să uit felul în care am învățat de la bunicul meu cum să iubesc animalele și pământul. Mă minunez de faptul că, înaintea mea, s-au întâlnit cu lumea din noi și din jur și au scris despre asta Jung, Cioran, Noica și Oliver Sacks.

Campania „Profesori excepționali pentru România” își dorește să vă prezinte oamenii care reușesc cu adevărat să își lase amprenta în viața elevilor lor și să schimbe în bine educația din România.

Dacă cunoști un astfel de om căruia ai vrea să-i mulțumești și să-l faci cunoscut altora, nu ezita să ne trimiți recomandarea ta, vrem să-i mulțumim și noi pentru tot ceea ce face!

Citește mai multe interviuri cu „Profesori Extraordinari pentru România”!

Descoperă profesori!